Astfel, învăţătorii şi profesorii ajung deseori simpli slujitori ai manualelor. Conducătorii reformei actuale din învăţământ recomandă şi ei eliberarea dascălilor de sub jugul manualelor: slujitorul trebuie să fie manualul şi nu profesorul!
În locul clasicelor manuale, Şcoala Waldorf îi obligă atât pe învăţători cât şi pe elevi la folosirea unei largi bibliografii pentru înţelegerea unei teme. Astfel, la profesori se elimină situaţii penibile cum ar fi următoarele exemple din matematică:
- cei mai mulţi profesori cunosc pe lângă demonstraţia din manual a teoremei lui Pitagora, încă una, cel mult două-trei. În realitate există în jur de 2000.
- toate cărţile de geometrie din Europa afirmă că teorema lui Thales este următoarea propoziţie: “Unghiul înscris în semicerc este drept”. Doar în manualele din România teorema lui Thales este alta, iar majoritatea profesorilor nici nu au auzit de această neconcordanţă.
La elevi se elimină astfel dispreţul faţă de cărţi, ce este cauzat la foarte mulţi de către manuale şi de cărţile de „lecturi obligatorii”. Pe de altă parte, elevii se obişnuiesc din şcoală să se documenteze din cât mai multe surse la studiul unei teme, cultivându-şi o mai largă deschidere pentru carte. Formarea unei păreri cât mai obiective, dar şi antrenamentul pentru autoeducare şi viaţa de specialist sunt evidente.
În locul manualului gata scris, elevul Waldorf primeşte un caiet neliniat, pe care, cu grijă, îl va umple cu noile cunoştinţe dobândite. Astfel, caietul devine propriul său manual, pe care-l va îngriji, în care va scrie cât se poate de frumos şi pe care-l va orna cu imagini şi desene din lecţiile parcurse. Absolvenţii şcolilor Waldorf au astfel un antrenament solid pentru a aduce o sarcină la sfârşit, într-o formă atât completă şi corectă cât şi artistică şi atractivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu