Caietele si instrumentele de scris

Deşi este mai greu la prima vedere, este mult mai sănătos ca un copil să înveţe mersul pe bicicletă fără a treia roată. La fel, deşi este mai greu la prima vedere, este mult mai sănătos pentru copil să scrie pe caietul fără liniatură.

            Moto-ul Şcolii Waldorf este “Educaţie pentru libertate”. Ori, este evident că liniatura de pe caiete este folosită exact cu scopul de-a îngrădi şi limita la norme clar stabilite scrisul copilului. Să nu fim greşit înţeleşi: nu pledăm aici pentru un scris dezordonat, ordinea, latura estetică în general, fiind puternic cultivate în şcoala noastră. În absenţa liniilor elevul va trebui să depună un efort mult mai mare pentru a-şi ordona scrisul. Desigur că procesul va fi de mai lungă durată, rezultatul fiind însă mult mai solid, ştiut fiind faptul că, după şcoală, liniatura este abandonată (scrisori, cereri, C.V. etc.).

Şi în legătură cu instrumentele de scris şcoala noastră are o poziţie mai deosebită. Lumea înconjurătoare este formată mai mult din suprafeţe decât din linii. Ca urmare este indicat ca elevii să lucreze cât mai mult cu suprafeţe, cel puţin în primele clase. Astfel, în clasa I elevii scriu cu blocuri cerate. În clasa a II-a dunga se subţiază, folosindu-se creioane cerate pline. Din clasa a II-a copii vor scrie cu creioane colorate groase (jumbo). În clasa a IV-a elevii exersează scrisul cu pana şi apoi încep să scrie cu stiloul. Pixul este evitat, cunoscut fiind faptul că acesta deformează scrisul.

Ponderea ridicată a cursurilor artistice şi a celor practice iese în evidenţă de la prima privire asupra orarului din Şcoala Waldorf. Care este motivul pentru această stare de fapt? Pentru că, de la început trebuie clarificat: această şcoală nu este nici şcoală de arte, nici şcoală profesională.
            Din acest punct de vedere Şcoala Waldorf îşi propune pur şi simplu să realizeze o educaţie echilibrată, oferind pe de-o parte fiecărui copil ceea ce i se potriveşte, însă cu preocupări şi în acele domenii către care nu are înclinaţii, dar care sunt necesare unei educaţii complete.
            Un argument în plus reprezintă următorul aspect: educaţia intelectului prin ştiinţe cultivă antipatia, distanţa iar, dimpotrivă, educarea sufletescului prin arte şi meşteşuguri cultivă simpatia, apropierea. Ambele laturi ale educaţiei sunt la fel de importante pentru un om echilibrat, dornic să-şi controleze singur viaţa, fără a se lăsa manipulat din exterior.
            Indirect însă, cursurile artistice sau practice susţin materiile adresate intelectului. Iată două exemple: în clasele mici, atât fetiţele cât şi băieţii tricotează, activitate ce ajută puternic la formarea vederii în spaţiu şi la cultivarea manualităţii, necesare îndeosebi matematicii; la începutul fiecărei zile, întreaga clasă parcurge o parte ritmică în care cântă, recită sau dansează (de fapt jocuri adecvate vârstei, însoţite de bătăi din palme, tropăit ritmic şi gesturi sugestive). Partea ritmică îi aduce pe toţi la unison, le canalizează energia şi îi pregăteşte pentru oră. O dată „aluatul” frământat, clasa „dospeşte” mult mai eficient şi mai disciplinat la oră.
            

Importanţa cursurilor artistice rezidă şi în faptul că ele educă stările sufleteşti. Veselia sau tristeţea, melancolia, agitaţia, bucuria sau supărarea sunt evidenţiate în arte, iar elevul trăieşte în procesul reprezentării lor caracteristicile propriei personalităţi, pe care astfel o cunoaşte şi o stăpâneşte mai bine. Totodată el îşi cultivă capacitatea de a percepe stările sufleteşti, dezvoltându-şi abilităţi de comunicare dincolo de calea verbală.