Conducerea clasei si conducerea colegiala

Conducerea clasei de catre învatator, dincolo de clasa a IV-a


Activitatea de îndrumare a clasei este realizata, de regula, de catre o personalitate, care îsi asuma corelarea si coordonarea evolutiei scolare a elevilor pe parcursul unei trepte scolare. 
Particularitatile de vîrsta, antropologice, care sunt unitare în perioada de la 7 la 14 ani, cer în mod obiectiv prezenta unei aceleiasi persoane în aceasta functie coordonatoare. 
În sistemul clasic de învatamânt Waldorf, aceasta functie didactica este numita „învatatorul clasei” si are ca si îndatoriri pedagogice predarea unui numar de discipline, cuprinse în epoci, de-a lungul celor opt ani de studiu pâna la liceu. 
Disciplinele predate în epoca sunt, de obicei, cele cognitive, iar predarea lor interdisciplinara este un deziderat esential al acestei pedagogii. Cu totii cunoastem faptul ca, la aceasta vârsta, elevii percep evenimentele, actiunile din realitate iar predarea trebuie sa tina cont de acest fapt si sa mentina treaza aceasta capacitate de observare, bazata pe interesul firesc al elevului. 
Experimente, excursii, observatii minutioase sunt modalitati fundamentale de organizare a învatamântului pâna la pubertate. Formele de lucru introduse în clasele primare sunt baza pe care se aseaza munca de observare din clasele gimnaziale. 
De aceea este esential ca una si aceeasi persoana sa însoteasca elevul pe parcursul acestor opt ani, când îsi formeaza instrumentele de cunoastere. 
Din punct de vedere psihologic, schimbarea învatatorului în clasa a cincea nu înseamna doar despartirea de o persoana, adesea îndragita, ci si de un mod de lucru. În mod natural, aceasta despartire se realizeaza la pubertate, când tânarul nu mai accepta prezenta unui model de imitat, ci îsi cauta propria forma de exprimare. Aici este normal sa apara mai multe personalitati în fata elevului, pentru a-i da posibilitatea sa aleaga elemente diverse si de a-si exersa formele proprii, prin acceptare sau combatere sanatoasa. 
Datorita formelor legislative si de pregatire existente, aceasta forma de organizare nu este oficial acceptata în România, dar este încurajata de unele inspectorate si de cercetatori în pedagogie si de psihologi. 



Conducerea colegiala

Rudolf Steiner a cerut corpului profesoral sa accepte ca fundament pedagogico-organizatoric discutarea tuturor problemelor scolii, îndeosebi a celor pedagogice, în consiliul profesoral. 
Acesta este de fapt directorul scolii. Si pentru ca problemele curente se cer discutate pe masura ce au loc, consiliul profesoral se întruneste saptamânal. Aici profesorii spun ce predau, cum predau, daca au avut succes cu o tema sau esec cu alta. Aici sunt luate în discutie clase de elevi sau elevi în parte, care trec printr-o situatie mai dificila sau mai deosebita si au nevoie de atentia întregului corp profesoral pentru a depasi situatia creata. Aici sunt dezbatute teme pedagogice generale, indiferent de specialitate, la care participa toti profesorii si învatatorii, caci pe toti „membrii familiei” îi intereseaza drumul celuilalt. 
Imaginea copilului ramâne însa mereu ca imagine centrala a preocuparii fiecarei teme, fie ea si administrativa. Bineînteles ca mai exista si probleme delicate. Unul sau altul dintre dascali are dificultati majore în stapânirea clasei; exista dascali noi în activitate, care trebuie îndrumati; se cer organizate încadrarile cu personal pentru anul scolar urmator: toate acestea sunt discutate într-un cerc mai restrâns, în consiliul de administratie. 
La el participa acei pedagogi care au experienta pedagogica si în existenta scolii respective, care îsi asuma de buna-voie viitorul scolii, ca viitor al propriei biografii. Dintre toti colegii, unul este ales ca reprezentant al scolii în fata tertilor. Nu este de confundat acesta cu functia obisnuita a directorului, caci nu are puteri decizionale supreme, nu poate lua decizii singur si nici nu are toate responsabilitatile pe umerii sai. Acestea sunt împartite între diferiti profesori sau învatatori. Purtarea responsabilitatii de catre mai multi oameni duce la cresterea implicarii în „familie”.